Grupul
Editorial ALL promovează lectura şi voluntariatul în campania online vALLuntar
Grupul Editorial ALL lansează campania online vALLuntar “Mai
multe cărţi, mai multe şanse” prin care îşi propune să încurajeze lectura şi
voluntariatul. O echipă de angajaţi ALL va face voluntariat în
schimbul….lecturii.
În perioada 24 ianuarie – 16 martie Grupul Editorial ALL pune
gratuit la dispoziţia bloggerilor orice carte de pe www.all.ro. Ei trebuie să
o citească şi să îşi scrie părerea despre carte pe blogul personal. Fiecare
recenzie valorează 15 minute de voluntariat ce va fi realizat de către echipa
ALL pentru un centru ales de bloggeri. Fiecare comentariu referitor la carte
sau la campanie, dat la postul cu recenzia, adaugă încă 3 minute de lucru.
Voluntariatul efectuat de echipa ALL va fi realizat în
perioada 26 martie – 8 iunie în centrele alese de primii trei bloggeri care
adună, prin posturi şi comentarii, cele mai multe minute de lucru.
“vALLuntar este o campanie prin care vrem să promovăm
lectura şi voluntariatul şi prin care încercăm să ne apropiem de cititori. Nu
spunem că vom schimba lumea, că datorită nouă şi voluntariatului nostru lumea
va deveni un loc mai bun, mai sigur sau mai frumos. Doar că orice schimbare începe cu
noi înşine. Iar aici, la Grupul Editorial ALL, suntem dispuşi să facem mai
întâi în noi înşine această schimbare, ca ea să se poată reflecta ulterior şi
în comunitate.
Ce va rămâne la sfârşit? Nişte cărţi citite, nişte copii
zâmbind, nişte copaci plantaţi si un imens sentiment de linişte interioară, de
bine şi de bucurie” a declarat
vicepreşedintele Grupului Editorial ALL, Mario Demezzo, care are o experienţă
de opt ani ca fundraiser.
Mai multe despre campanie şi modalitatea
de participare puteţi citi pe ALLCafe.ro, blogul Grupului Editorial ALL.
Informaţii despre desfăşurarea campaniei se vor regăsi şi pe paginile noastre
de Facebook Editura ALL şi Strada Ficţiunii, de Google Plus
sau pe contul Twitter,
folosind hashtagul #vALLuntar.
Regulament campanie vALLuntar
Pentru a putea participa în campania vALLuntar:
ü trebuie
să aveţi de cel puţin un an un blog activ (adică să scrieţi minimum un post pe
săptămână) în limba română.
ü să
trimiteţi, cât mai curând, un email la adresa loredana.modoran@all.ro în
care să specificaţi blogul avut, de cât timp scrieţi pe el, ce carte de pe
all.ro* vă doriţi pentru recenzie şi
datele de livrare.
* Cartea va fi expediată prin poştă sau curier, în limita
stocului disponibil, în maxim şapte zile lucrătoare de la data la care este
cerută
Se vor lua în
considerare:
ü doar
posturile ce conţin recenzii la cartea primită publicate pe blogul personal în
perioada 24 ianuarie – 16 martie. Posturile din afara perioadei, precum şi
republicările unei recenzii mai vechi, nu se iau în considerare.
ü doar
posturile ce conţin idei personale despre carte. Simpla preluare a descrierii
de pe coperta cărţii nu este luată în considerare.
ü doar
posturile al căror link a fost semnalat pe adresa de email loredana.modoran@all.ro,
pe Facebook folosind tagul @Editura ALL sau pe
Twitter folosind hashtagul #vALLuntar
ü doar
posturile la sfârşitul cărora este specificat că articolul face parte din
campania vALLuntar iniţiată de Grupul Editorial ALL.
Există posibilitatea de a participa cu mai multe recenzii în
campanie. Puteţi cere o a doua carte abia după ce aţi publicat prima recenzie.
Pentru fiecare post scris echipa ALL va lucra 15 minute
pentru un centru ales de bloggeri**, iar
pentru fiecare comentariu referitor la carte şi la campanie se mai adaugă încă
3 minute de voluntariat.
** Centrele vor fi alese de către primii trei bloggeri ce
vor aduna cele mai multe minute.
Validarea
comentariilor:
ü Comentariile
ce vor primi minute vor fi validate de către un reprezentant al Editurii ALL la
un interval de o săptămână şi vor fi făcute publice.
ü Dacă
un utilizator a dat mai multe comentarii la postul cu recenzia, se va lua în
calcul un singur comentariu.
Munca voluntară va fi făcută de o echipă ALL în perioada 26
martie – 8 iunie (cu posibilitate de prelungire în cazul în care numărul de ore
este prea mare).
