DEARLY DEPARTED (GONE WITH THE RESPIRATION vol. 1,
un cyber-Victorian/steampunk romance cu zombi, de Lia Habel, în curând la LEDA
un cyber-Victorian/steampunk romance cu zombi, de Lia Habel, în curând la LEDA

Dragostea învinge totul, aşa se spune. Dar poate săgeata lui
Cupidon să străpungă atât inimile celor vii cât şi ale celor morţi – sau, mai
degrabă, ale celor nemorţi? Poate o tânără lady victoriană să găsească
adevărata dragoste în braţele unui zombi arătos?
Anul este 2195. Locul este Noua Victorie – o naţiune
high-tech modelată după moravurile, obiceiurile şi moda unei epoci străvechi.
Nora Dearly, o adolescentă din înalta societate, este mult mai interesată de
istoria militară şi de tulburările politice ale ţării ei decât de ceaiurile
dansante şi de balurile debutantelor în societate. Dar după moartea iubiţilor
ei părinţi, Nora este lăsată în grija – şi la cheremul – mătuşii sale
despotice, o arivistă risipitoare care a cheltuit averea familiei şi acum
plănuieşte să găsească un soţ bogat pentru nepoata sa. Pentru Nora, nicio altă
soartă nu poate fi mai oribilă de-atât – până când este aproape răpită de o
armată de cadavre ambulante.
Dar soarta de-abia şi-a început jocul cu Nora. Catapultată
din lumea ei de politeţuri de salon, ea se trezeşte împuşcând zombi lihniţi de
foame alături de nişte comandouri misterioase înveşmântate în negru şi
înfruntând un virus fatal – aşa-numitul Laz – care învie morţii şi, odată cu
ei, şi Iadul. Cu greu se poate numi asta o situaţie fericită. Apoi Nora îl
cunoaşte pe Bram Griswold, un tânăr soldat curajos, frumos, nobil… şi mort.
Dar, aşa cum se întâmplă şi cu restul unităţii lui speciale de nemorţi, norocul
şi ştiinţa modernă i-au oferit lui Bram posibilitatea de a-şi păstra mintea,
bunele maniere şi toate părţile corpului. Iar când relaţia, bazată pe
încredere, dintre el şi Nora se transformă în tandreţe, nu mai există cale de
întoarcere. Ei ştiu că în cele din urmă molima va învinge, despărţindu-i pentru
totdeauna pe nefericiţii îndrăgostiţi. Dar până atunci, vor avea ceea ce
inimile lor – fie că bat sau nu – îşi doresc.
Dearly, Departed, romanul de debut al scriitoarei americance
Lia Habel, este un amestec de romance şi thriller, un roman de o imaginaţie
nebunească, plin de aventură zgomotoasă, suspans care te înfioară şi comedie
macabră ce redefineşte pentru totdeauna conceputul de dragoste nemuritoare.