NE-AM MUTAT!


Carte pentru mine

Jurnalele Vampirilor - Lupta de L.J.Smith



Paginile de deschidere ale acestui volum încep prin înfățișarea Elenei care este îngrijorată de dispariția lui Stefan care a ajuns victima jocului lui Damon.
Stefan  și Damon au fost transformați în vampiri cu sute de ani în urmă și s-au dușmănit tot timpul de-a lungul timpului. S-au luptat pe fata care i-a transformat în vampiri, pierzând-o amândoi și acuzându-se reciproc de moartea ei. Istoria se repetă odată cu apariția Elenei, întruchipând o nouă Katherine pentru ei, fiind de asemenea o copie identică a ei.
În acest volum, Elena este mult mai interesantă ca personaj. Îşi pierde din iritarea pe care o avea în “Trezirea”, primul volum,  și își petrece foarte mult timp făcându-și griji pentru Stefan  și pentru prietenii ei, fără să dea importanţă popularității ei care începe să pălească în umbră.
Deşi este un volum subțirel, luând în calcul majoritatea cărților care mi-au trecut prin mană în ultimul timp,  este condusă de acțiune, lăsând în urmă destul de mult suspans.
Elenei i se fură jurnalul în care erau scrise toate gândurile și lucrurile pe care le știa despre Stefan, noaptea în care a aflat că este vampir, faptul că și-ar fi putut pierde controlul și el ar fi vinovat de moartea domnului Taner  și multe altele care acum au ajuns în mâinile unui dușman. Lucru care te face să te gândești  de două ori înainte să scri un jurnal, nu doar pentru că ar putea ajunge în mâinile cuiva greșit, ci gândul ca oricine l-ar putea citi te-ar face să te simți ca o persoana vulnerabilă, expusă și stingherită.
În timp ce Stefan este acuzat de atacurile asupra orașului și de uciderea unui profesor, Damon este obsedat de Elena și vrea să o transforme într-un vampir, să devină regina lui, o Regina a Întunericului, fiind mereu caracterizat de acea imagine misterioasă și periculoasă, puţin cam iritantă din punctul meu de vedere. Nu dă deloc dovadă de afecțiune față de Elena, ci doar de obsesie, fiind foarte răutăcios, răutăcios fiind cel mai frumos cuvânt pe care l-am putut găsi, personalitatea lui negativă fiind destul de intesificată, poate chiar diabolică.
Stefan  în schimb, în acest volum, este foarte vulnerabil, slab, caracteristicile unui vampir fiind total absente în comportamentul lui, neavând nici măcar puterea de a se apăra în fața celor care îl acuză.
Miza este foarte mare, toate personajele sunt predispuse pericolului, tensiunea persistând dealungul romanului. Exista și câteva scene un pic tulburătoare și înfricoșătoare dar asupra cărora, nu se insista prea mult.
Mi-a plăcut foarte mult finalul., câteva rânduri care pot duce mai departe povestea într-o alta direcție și care cu siguranța te face sa vrei să cumperi următorul volum.

Cartea a apărut la editura Leda  și o puteți comanda de AICI .