Când mă gândesc la îngeri, mă gândesc la puritate, la
frumuseţe fără de păcat, la dragostea şi sentimentul de împăcare cu
sufletul, pe care mi-ar putea-o conferii
doar privindu-l în splendoarea şi
măreţia sa.
“Damnare” este o
carte care te atrage încă din momentul când citeşti scurta prezentare de pe
spatele ei. Te face sa te gandeşti la
lumea splendidă a fantasticului în care te va duce şi la ce vei întâlni acolo.
Titlul ei, este
unul reprezentativ, sporindu-ţi interesul pentru carte, “Damnare” în latină
însemnînd a blestema, a condamna la chinurile infernului.
Scurta recenzie/ opinie care însoţeşte cartea
trezeşte interesul încă de la primele rânduri şi dezvăluie în acelaşi timp o
parte din misterul care o înconjoară. Facem cunoştinţa cu Lucinda, personajul
principal, care ajunge într-o şcoală de corecţie . Întâmplarea nu pare sa fie
neobişnuită şi pare că lumea gri a şcolii nu poate aduce nimic palpitant.
Aparenţele însă de multe ori înşeală, iar acolo unde te aştepţi mai puţin răsare
misterul, momentele palpitante şi bineînţeles dragostea.
Cum viaţa te duce în cele mai ciudate locuri, şcoala Sword&Cross, a cărei imagine ponosită este reprezentată de cimitirul din curte, biserica dărăpănata, transformată în sală de sport şi mirosul de mucegai de pe coridoare o duc pe Luce într-o lume cu totul străină. Printre aceşti oameni, ea întâlneşte şi prieteni dar şi persoane care o umilesc şi o fac să sufere. Dar într-un astfel de loc, lacrimile nu îşi au locul, trebuie sa fi putenic şi să nu laşi nimic să te doboare.

Printre cei pe care reuşeşte să îi cunoască, se afla
si Daniel, a cărui alura misterioasă pune stăpânire pe inima Lucindei, dând naştere
acelei scântei care te face să vrei să citeşti mai mult.
Dar pe lângă Daniel, apare şi Cam, un tânăr fermecător, frumos şi cu siguranţă atras de Luce, încercându-si din prima şansa
cu ea, cucerind-o, în timp ce Daniel o respinge şi îi frânge inima de fiecare
dată când se întâlnesc.
Iubirea sinceră şi fără echivoc, sentimente
inocente şi misterul explorării se aprind
în sufletul Lucindei, aceasta fiind în mod inexplicabil atrasă de Daniel.
Ajungem să descoperim că această poveste nu este una clasică, ci una plină de mister ,
cum este sugerat şi de titlu, un anume blestem.
Dezvăluirea misterului lui Daniel răspunde parcă
nevoii cititorului de fantastic, de trecerea dincolo de barierele realităţii,
adevărul fiind însă unul tulburător. El este un înger căzut, iar iubirea dintre
el şi Luce este una blestemată, veche de secole, dar fără să se împlinească cu
adevărat, pentru că de fiecare data când se întâlnesc povestea de iubire se
termină tragic.
Dar dacă el este un înger căzut, atunci ce se
ascunde în spatele farmecului care te copleşeşte a lui Cam?
Cartea pare să promita mult, povestea fiind condimentată îndeajuns de suspans, noutate, iubire şi mister. O carte care meritş citită, în care nu se petrec prea multe dar care pare sa cuprindă totul.
Cartea o puteti comanda de la Editura Lira de AICI sau de la libraria online Libris de AICI .

Aveti aici si un Trailer al cartii.